România

Locul I pe naţiuni pentru echipa României la Olimpiada Internaţională de Geografie

Lotul olimpic al României s-a clasat pe primul loc pe naţiuni la cea de-a XV-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Geografie, care a avut loc în Canada, elevii din ţara noastră obţinând trei medalii de aur şi una de argint, a anunţat Ministerul Educaţiei Naţionale.

Potrivit unui comunicat de presă al MEN transmis marţi, elevii laureaţi cu aur sunt Bianca Elena Solomon (clasa a XI-a/Colegiul Naţional "Costache Negruzzi" din Iaşi), Andrei Sandu (clasa a XI-a/Colegiul Naţional din Iaşi) şi Manuel Cristian Foşalău (clasa a XII-a/Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" din Iaşi).

La fel ca la ediţia de anul trecut, Omar Hamod (clasa a XII-a/Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din Bucureşti) a cucerit medalia de argint.

Echipa României a fost însoţită de profesorii coordonatori Mihaela Cornelia Fiscutean şi Dorin Fiscutean de la Colegiul Naţional din Iaşi. Selecţia a fost realizată pe baza rezultatelor înregistrate la Olimpiada Naţională de Geografie 2018.

Ediţia din acest an a Olimpiadei Internaţionale de Geografie a fost organizată de Canada la Universitatea Laval Quebec, în perioada 31 iulie - 6 august. Au participat peste 160 de elevi din 43 de ţări.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

The European Union Delegation to Sudan issues the following statement in agreement with the EU Heads of Mission in Sudan

11.05.2014

The European Union Delegation to Sudan noted with concern the reports of aerial bombardments on 1 and 2 May 2014 of the Mother of Mercy medical facility in the …

Festivalul de film european

10.11.2013

​În perioada 21-28 noiembrie 2013, la Khartoum se va desfăşura Festivalul de film european. România va fi reprezentată la acest eveniment de filmul…

1 Decembrie

01.11.2013

Ambasada României în Khartoum primeşte sugestii pentru marcarea Zilei Naţionale. …